Aparaschivei Dorina

Mărturie de la Revoluție

Podul Decebal

Mă numesc Aparaschivei Dorina, sunt născută la cinci noiembrie 1952. Duminică în 17 decembrie 1989 am ieşit cu soţul ca să mergem la un vecin la spital. Am mers până în spate la Podul Decebal. De acolo am fost întorşi înapoi de militari, nu ne-au mai dat voie să mergem înainte. Atunci am văzut că erau şapte sau opt tancuri. Soţul a mers la o soră de a lui ca să pună maşina în curte, că aici nu se mai putea lăsa pe stradă. Şi am rămas în stradă până la orele şase seara.

Calea Girocului

La ora şase am avut nişte musafiri...Când am coborât aicea la alimentară se trăgea, erau focuri destul de des. Am mers cu soţul meu şi cu fetele până acolo. Nu am putut să stăm. Era lume multă şi se trăgea foarte mult. Aşa ne-am întors înapoi. Aici deja se dăduse foc la un chioşc de lângă alimentară. De o parte şi de alta a străzii se formaseră cordoane de militari. De frică şi de spaimă, oamenii s-au băgat în diferite blocuri, unde se aflau. Noi, fiind aicea aproape ne-am băgat aici în bloc, în scară la noi. Un bătrân care locuia la parter pe nume Ion, s-a târât în genunchi până la uşă şi a spus: "Măi, nu mai trageţi că aţi omorât un om!" La care respectivul care a tras a spus: "Intră înăuntru că te împuşc şi pe tine!"

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 16.04.1997 cu Dorina APARASCHIVEI.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Aparaschivei Valentina

Mărturie de la Revoluție

Calea Girocului

Mă numesc Aparaschivei Valentina. Data de 17 decembrie 1989 avea să fie o zi fatală pentru mine şi pentru familia mea la fel ca şi pentru alte sute de familii. Îmi aduc aminte că seara din ziua de 17 decembrie 1989. Eram toţi copiii de la bloc, pe atunci aveam 12 ani şi jumătate şi eram afară. Eram şocaţi de ceea ce se întâmpla. Vedeam trasoare pe cer, nu ştiam ce sunt alea, nu ştiam ce e aceea Revoluţie, nu ştiam ce este o revoltă a oamenilor decât din orele de istorie. Eram toţi în stradă. Am mers până la alimentară în Calea Girocului. Era tot spart, erau saci întregi de zahăr şi de făină, era ulei, toate magazinele erau sparte. Ne-am întors înapoi la bloc şi stăteam în faţa blocului, priveam la ceea ce se întâmplă. Când deodată au început să treacă tancurile. Pe un tanc aicea la alimentară se urcaseră oamenii, vroiau să îi deie foc.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 16.04.1997 cu Valentina APARASCHIVEI.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Ardelean Gheorghe

Mărturie de la Revoluție

Piața Maria

Mă numesc Ardelean Gheorghe. În legătură cu evenimentele de la Revoluţie, aşa-mi place să-i zic pentru că aşa cred, am participat de la-nceput. În 16 am fost în Maria, am văzut c-am despre ce-i vorba, seara am plecat acasă. Nu s-a întâmplat nimic deosebit în ce mă priveşte.

Piața Operei

În 17 am fost de dimineaţă în Piaţa Operei, după aceea m-am dus la Dâmboviţa şi m-am întors în jurul orei două şi ceva. Atunci când m-am întors în Piaţa Operei, erau câteva sute de persoane, aveau mutre de copii, cred că au fost scoşi din orfelinat, toţi erau in treninguri. Mai erau nişte tipi cu staţii de radio probabil că discutau între ei, îi punea să spargă şi aici şi acolo şi dincolo prin magazinele din piaţă. Ceva ţigani au început să fure, au spart iluminatul din parc, globurile alea ce mai erau acolo din faţa catedralei. A durat câteva ore, aşa, ne-am învârtit pe-acolo.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în data de 6 aprilie 1997, cu Gheorghe ARDELEAN.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Balog Victoria

Mărturie de la Revoluție

Strada Reșiței

Mă numesc Balog Victoria, sunt pensionară. Duminică 17 decembrie am fost plecaţi în vizită la cineva...Am zis să mergem acasă. Pe strada Reşiţei, nişte băieţi tineri spărgeau vitrine. Eu m-am speriat şi i-am spus “Să mergem acasă că de-aici nu iasă bine”.

Strada Platanilor

Am luat-o pe strada Platanilor să mergem acasă şi de după colţ a apărut un cordon de militari la o distanţă foarte mică de noi. Au apărut ca din ceaţă. Erau tineri cu nişte căşti de fier pe cap. Instinctiv m-am întors şi-am făcut un pas înapoi. I-am spus şi lui “Vino” şi l-am tras de braţ. Am simţit că el nu vine. Se clătina pe călcâie şi apoi a căzut jos, a fost împuşcat. Cine l-a împuşcat, nu pot să ştiu. O martoră spune că era un ofiţer în faţa acestui cordon şi oamenii care au coborât din bloc l-au auzit spunând “ Lăsaţi pe mine”.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 18 aprilie 1997, cu Victoria BALOG.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Bărbat Ioana

Mărturie de la Revoluție

Piața Unirii

Mă numesc Bărbat Ioana, m-am născut în data de 15 iunie 1977 la Timişoara, sunt de naţionalitate româncă, acuma termin liceul. În 17 decembrie 1989, am venit de la Dumbrăviţa, era 17,30-18 seara. Am ajuns în Piaţa Unirii, de acolo trebuia să o luăm pe sora mea de la lucru. Nu mai era nimeni acolo. Am auzit focuri de armă. Mama tot “Hai să vedem ce se întâmplă”. Veneau mulţi oameni dinspre Piaţa Libertăţii spre Unirii şi toţi ziceau că îi revoluţie.

Piața Libertăţii

Am lut-o pe Alecsandri înspre Piaţa Libertăţii. Am ajuns în Libertăţii, chioşcul de bilete ardea pe linia de tramvai, piaţa era goală, nu era nimeni numa un cordon de militari şi o maşină tot de militari. Strada Alecsandri de la garnizoană încolo înspre centru era plină şi Alba Iulia la fel. În Piaţă efectiv nu era nimeni. Am ajuns în faţa garnizoanei şi au început să tragă. Am luat-o la fugă spre intrarea în garnizoană, mama a căzut în faţa întrării, tata după colţ şi eu m-am ghemuit. S-a liniştit totul şi după câteva secunde am început să o strig pe mama. Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Mama nu făcea nici o mişcare, parcă era moartă. Nu-mi venea să cred că era moartă. L-am luat pe tata şi i-am spus “Hai să plecăm repede de-aicea că cine ştie ce se întâmplă”. Parcă aruncaseră cu ceva lacrimi lacrimogene. El mi-a spus “Nu pot să mă ridic că sunt rănit”. Un bărbat îmbrăcat într-un parpalac de piele şi cu diplomat, a chemat câţiva militari şi ne-au băgat lângă Restaurantul Militar. Am stat acolo vreo jumate de oră, pe mama au pus-o pe scări, pe tata pe ciment pe jos şi eu lângă ei. Am început să strig să-i ajute. O venit un colonel de armată sau nu ştiu ce era şi-a început să zbiere la mine că să nu mai ţip, că mă bate, că asta merităm.

Spitalul Militar

Până la urmă o venit un doctor de la Spitalul Militar cu ceva asistenţi, i-au luat pe amândoi şi i-au dus la Spitalul Militar. Pe mama au dus-o la morgă şi pe tata în sala de operaţii. (Tu n-ai fost rănită?) Nu, mie mi-au găurit haina în vreo trei locuri, un glonte m-a ars la mână şi unul mi-a trecut pe lângă ureche. Am stat în spital vreo jumate de oră după care mi s-a spus că trebuie să merg cu tata la Judeţean.

Spitalul Județean

Ne-au băgat într-o salvare. Am ajuns la Judeţean, acolo era linişte. Era ora 18.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 18 aprilie 1997, cu Vasile BĂRBAT
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Bărbat Vasile

Mărturie de la Revoluție

Piața Unirii

Mă numesc Bărbat Vasile, sunt pensionar. Aş vrea să vă relatez câteva situaţii premergătoare datei de 16, 17 decembrie 1989... În 16 decembrie acasă fiind, era sâmbătă, prin diverse relaţii am aflat că se iscase nişte mişcări... Eu în după-amiaza zilei de 17, le-am făcut o vizită unei familii de maghiari din Dumbrăvița, împreună cu soţia şi cu fata cea mai mică…în jurul orei 17, în loc să mergem acasă, am zis să mergem şi noi să vedem ce se întâmplă. Şi-atuncea am venit…izbucniseră o serie de incendii, în special pe strada Vasile Alecsandri.

Piața Libertăţii

Am observat ca străzile ce dădeau în Piaţa Operei erau blocate de militari echipaţi ca de război. Ce m-a surprins la aceşti militari a fost vârsta, se vedea că nu erau militari în termen, ci erau oameni la 40-50 de ani. Ardea chioşcul de ziare din Piaţa Libertăţii, mai erau câteva autoturisme răsturnate, unele ardeau. Neavând posibilitatea să trecem spre Piaţa Operei unde se auzea vuietul maselor, am făcut un tur al pieţii Libertăţii pentru că la ora 17 când am ajuns la capătul străzii Alba Iulia, o salvă de avertisment trasă de primul cordon de militari în direcţia catedralei urmată la câteva fracţiuni de secundă de o rafală de armă automată. Acea rafală de armă automată a fost trasă asupra noastră, eu am fost rănit, am fost atins de două gloanţe, soţia a fost împuşcată mortal şi fata care a fost cu noi a fost numai ştearsă de un glonte la mână şi avea fularul găurit în câteva locuri de alte gloanţe.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 18 aprilie 1997, cu Vasile BĂRBAT
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Bogdan Marius

Mărturie de la Revoluție

Piața Sinaia

Mă numesc Bogdan Marius. Mă plimbam cu prietenii mei în duminica de 16 decembrie 1989 şi mergând prin oraş eram înmărmuriţi ce au lăsat acei tineri, care au început acel impuls al Revoluţiei...în staţia Sinaia şi am văzut un grup de tineri care au început să scandeze tot felul de lozinci. Ei strigau: "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul!" Pot să zic că eram în număr de 30 de persoane maxim. Ca la un moment dat când am ajuns în Piaţa Maria, acolo, să se înmulţească...mai era un grup la Prefectură, care era gonit de acolo cu nişte cisterne de apă cu furtune.

Magazinul Bega

Am văzut un lucru care m-a durut cumplit atât pe mine cât şi pe grupul de elită din care făceam parte. Chiar la Magazinul Bega erau în vitrină compoturi, cineva a spart geamul iar oamenii luau computuri, murături, castraveţi şi tot felul de astfel de lucruri care erau puse acolo ca şi reclamă...ei au aşteptat acest moment să tragă în oameni. Am auzit în Piaţa Libertăţii acele împuşcături, ceea ce nu îmi venea să cred.

Piața Unirii

Apoi s-a auzit şi s-a văzut foarte clar cum din trei părţi în Piaţa Unirii se trăgea. M-am întors şi am văzut că nimeni din faţa mea nu mai era în picioare...Când m-am întors, am simţit un cartuş, l-am simţit în picior în zona călcâiului. Mi-a intrat prin pantof şi îl simţeam acolo.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara cu Marius BOGDAN.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Boțoc Cristina

Mărturie de la Revoluție

Calea Lipovei

Mă numesc Boţoc Cristina. În ziua de 17 decembrie, a fost duminică. Mi-aduc aminte că am fost la biserică. Am observat că în faţa cinematografului Capitol erau foarte multi oameni, iar in jurul primăriei erau soldaţi. M-am întors acasă şi pe la orele 19-19,30, am auzit nişte oameni care strigau “Jos Ceauşescu”, “Români veniţi cu noi”. Şi-atunci hai să mergem să vedem ce se întâmplă. Sora mea geamănă mânca, era la masă. Când am auzit că nişte oameni strigă, le-am spus alor mei să ne lase. N-au fost de acord prima dată, după aia, la insistenţele noastre, au zis “Bine dar să reveniţi înapoi”. Aveam 13 spre 14 ani. Sora mea cum a auzit s-a îmbrăcat şi-a fugit pe scări. Când am ajuns jos, sora mea mi-a zis să mergem cu ei, eu am zis că nu. Atunci a plecat. În seara aia am aşteptat-o să vină, nu a venit...A fost împuşcată în zona inimii, în Calea Lipovei.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în data de 9 aprilie 1997 cu Cristina BOŢOC
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Boțoc Virgil

Mărturie de la Revoluție

Calea Lipovei

Mă numesc Boţoc Virgil. În data de 17 decembrie, duminica, 1989 eram acasă. În timp a apărut un grup de tineri în faţa blocului şi-o început să strige “Români, veniţi cu noi”. În timpul ăsta fetele o vrut sa meargă jos. Cristina o venit la mine “Tătică mergem jos”. În timpul ăsta Luminiţa o luat fâşul de pe umeraş şi-o coborât jos. Vine Cristina si-mi spune “Tăticule, Luminiţa o coborât jos”. I-am zis “Dute repede şi ad-o sus”. Cred că la ora 19 -19,30 s-a tras salvă de rachetă. După ce s-au tras salvele alea s-a auzit împuşcături...Am plecat în Calea Lipovei. În Calea Lipovei primesc informaţii că o fată îmbrăcată în fâş roşu a fost împuşcată şi a fost dusă cu salvarea la Clinicile Noi...la morga judeţeană, n-am avut acces, am vorbit cu domnul doctor Dresler, zice că “nu este nici un mort în morgă”. Venind acasă am trecut pe lângă Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei şi am văzut jumătate de sicriu scos din pământ. Mi-o fost frică să mă bag, că se trăgea. În 22 dimineaţa, iară m-am dus cu vecinu în cimitir. În 15 ianuarie vin de la tribunal; eu lucram la cimitir. Toţi colegii mei, echipa pe care-o conduc eu, eram îmbrăcaţi în haine de doliu. Mi-o spus “ Ţi-am găsit fata”.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 11 aprilie 1997 cu Virgil BOŢOC
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Dunăvete Marin

Mărturie de la Revoluție

Gara de Nord

Mă numesc Dunăvete Marin. Despre ce a fost atunci în Timişoara, eu am aflat în 16 decembrie prin telefon pentru că eram plecat la Petroşani. Ceea ce am văzut atunci în gară, a fost ca şi în filmele cu dictatori: taburi pe stradă, militari în gară, lumini stinse, lumea nu vorbea numai în şoaptă. Am rămas şocat. Am urcat în tramvai şi am mers acasă. Pe drum erau studenţi, magazinele aveau geamurile sparte, bănuiesc, pentru că erau acoperite cu plăci de PFL şi păzite de soldaţi.

Piața Operei

La servici, luni dimineaţa, toată lumea vorbea că s-a tras în oraş...pe la ora 12, 13 am plecat cu încă doi colegi şi am mers în Centu. Soldaţii de aici au tras şi ei cu pistoalele lor. Am încercat să plec mai departe, dar nu am mai putut să merg. Aveam o umflătură aicea. Nu m-a durut nimica. A anunţat prin staţie: "Veniţi că avem un rănit!" Nu a răspus nimeni...

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 05. 04. 1997 cu Marin DUNĂVETE
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Farcău Mariana

Mărturie de la Revoluție

Podul Decebal

Mă numesc Farcău Mariana Rodica...Traumele au rămas ireparabile. În data de 16 decembrie 1989, am trecut pe la Tokes. În 17 decembrie trenurile erau din ce în ce mai pline şi lumea venea din diferite oraşe ale ţării. Oamenii au început să scandeze: "Jos Ceauşescu!" "Vrem apă!" "Vrem mâncare!" De aici a început revoluţia. Primele şi adevăratele lozinci au început în Piaţa Operei. ...S-a tras de pe Podul Decebal şi s-a tras de pe partea opusă a râului Bega. Altfel nu îmi explic cum uitându-mă la soldatul cu arma întinsă spre noi, am fost lovită de trei gloanţe din direcţii diferite. Cred că au fost şi alţii cu arme, ascunşi în parc, nu doar cordonul de militari...atunci am căzut jos. Glonţul a ajuns în braţul drept cu o forţă teribilă, care m-a făcut...nu îmi găsesc cuvintele.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 07.04.1997 cu Mariana-Rodica FARCĂU
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Farcău Vasile

Mărturie de la Revoluție

Piața 700

Numele meu este Vasile Farcău. Sunt născut în 15.12.1956. În 15 decembrie a fost ziua mea de naştere. La mine în casă s-a sărbătorit ziua de naştere. La ora 12 se auzise pe stradă vuiet...am fost arestat în Piaţa Timişoara 700. Sora mea Lia Farcău a fost arestată la intersecţia în calea Circumvalaţiunii. Eu am fost arestat de Nica Vasile, subofiţer. Eram elegant îmbrăcat. Eu am observat un cordon de militari între Oftalmologie şi Hotelul Timişoara. Aveau puşca în poziţie de tragere cu baioneta montată pe puşcă. Când s-a auzit sirena de la duba miliţiei, care venea pe linia de tramvai soldaţii m-au înconjurat şi au dat să bage în mine baioneta. Norocul meu a fost că lângă stejarul din Piaţa 700 a fost o ţeavă de un metru. Am pus mâna pe acea ţeavă şi am dat cu ea în armă, nu în soldat şi am fugit. A venit un civil şi a dat în mine, al doilea a fost un miliţean. A dat să mă lovească şi m-am ferit. A doua lovitură mi-a produs o dublă fractură nazală, cu pareza marelui oblic drept. Mi-a dat cu patul de la armă şi am căzut pe burtă.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 05.04.1997, cu Vasile FARCĂU
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Gherasim Doinița

Mărturie de la Revoluție

Calea Girocului

Mă numesc Gherasim Doiniţa. În 17 decembrie 1989 la orele 22 şi jumătate, 23 am ieşit în stradă deoarece am auzit că se strigă, se face scandal pe tema Ceauşescu. Şi am ieşit să văd ce se întâmplă. Nu am reuşit să fac câţiva paşi pentru că, din câte am văzut, a venit un ARO de culoare deschisă, din care s-a tras efectiv asupra oricărui om de pe stradă. A omorât o femeie de lângă mine, care era cu un copil de trei patru anişori. Eu am fost împuşcată.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 22.04.1997, cu Doiniţa GHERASIM
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Ianoșel Aurel

Mărturie de la Revoluție

Piața Maria

Mă numesc Ianoşel Aurel. Doresc să arăt că am participat la evenimentele din decembrie 1989, începând cu data de 16, până la terminarea acestor acţiuni. În faţa casei preotului Tökes, geamurile care au fost sparte nu au fost sparte de copii, aşa cum au spus cei de la miliţie şi securitate, ci de ei înşişi. Ei căutau cu orice formă să ameninţe, apoi să îndepărteze de la adevăr aceste situaţii care s-au creat în jurul acestor evenimente.

Piața Operei

Ne-am adunat mai mulţi, spontan, în faţa Catedralei şi a Operei ca să ne manifestăm dezacordul cu politica partidului comunist, politică ce a dus la sărăcie şi la dezastrul ţării româneşti şi care a sădit suferinţă şi mizerie, aducând tineretului şi intelectualităţii prejudicii enorme.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în aprilie 1997, cu Aurel IANOŞEL
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Jinga Constantin

Mărturie de la Revoluție

Strada Piatra Craiului

Mă numesc Jinga Constantin. Sâmbătă 16 decembrie, am primit un telefon de la un prieten foarte bun care-mi spunea surescitat că “ Gata se termină”. A început să-mi spună că strigă ăştia pe stradă “Jos Ceauşescu”, “Jos Comunismul”, sigur o să cadă. Am ajuns la concluzia că “Hai să mergem şi noi”. A doua zi dimineaţă eram de serviciu la cantină, pe vremea aia studenţii făceau de serviciu la cantină...la intersecţia dintre strada Piatra Craiului cu bulevardul Republicii. Bulevardul Republicii era blocat de un pluton de militari. Ei blocau drumul înspre centru. La un moment dat, cineva care era pe partea cealaltă, s-a dus foarte aproape de militari şi a început sa vorbească cu ei. Le spunea lucruri de genul “Mă voi chiar o să trageţi în noi?”, nu ţipa, nu era violent. La un moment dat, a apărut un ofiţer, am văzut că se dau înapoi patru paşi, au luat poziţie de tragere şi au tras. Atunci m-am gândit că sigur au tras cu gloanţe oarbe, dar am văzut că, în clipa aia, lângă mine a căzut cineva şi am văzut că era plin de sânge. În secunda următoare am sărit peste femeia cu care eram şi-am trântit-o la pământ.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 17 aprilie 1997 cu Constantin JINGA
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Kali Adrian

Mărturie de la Revoluție

Piața Maria

Mă numesc Kali Adrian. În 1989 situaţia era foarte grea la I.J. Pips ( pe strada Gării ), unde lucram atunci. Într-o zi, pe 15 dec. am trecut pe-acolo cu un coleg şi, văzând că se-adună oameni acolo, în Maria, am zis să cobor. Acolo m-am întâlnit cu nişte prieteni. Pe la vreo 10 seara, vineri, 15 dec., o maşină neagră, Dacia Break, se tot plimba pe acolo şi am văzut doi indivizi cu părul lung, în haine civile, care trăgeau un alt individ spre acea Dacie. S-a făcut un fel de busculadă. A doua zi ne-am dus la lucru şi apoi, pe la ora şase ne-am dus prin faţa casei lui Tökes.

Podul Decebal

Era 17 decembrie. Atunci m-au împuşcat prima oară. Am simţit aşa ca un picior în spate. Am strigat: " nu trageţi, suntem fraţii voştri ", la care răspunsul a fost " fraţi pe dracu ! " şi au început să tragă. Am văzut că prietenul şi-a ridicat capul şi în momentul ăla am sărit pe el şi atunci m-au împuşcat a doua oară. M-am ridicat şi am luat-o la fugă. Efectiv, călcam pe oameni.

Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Kovacs Odetta

Mărturie de la Revoluție

Piața Maria

Mă numesc Kovacs Odetta, am fost participantă la momentele Revoluţiei din ’89, încă din 16 dec., în faţa Parohiei pastorului Tökes, atunci când mulţimea era adunată în Piaţa Maria. Au fost mai mulţi oameni care manifestau din nemulţumire. Am stat cam o oră şi am plecat, căci au început să se certe oamenii, să facă scandal şi m-am temut puţin, aşa că m-am dus acasă.

ELBA

În 19 dec., miercuri, a venit o colegă de servici de-a mea care mi-a zis “ Hai să vezi şi tu ce-i în oraş ”. Pe pod, la Elba, era un tanc îndreptat cu faţa spre Electrobanat. Colega mea zicea să plecăm, dar eu am zis că nu plec, căci nu mi-e frică. Nu-i credeam în stare să tragă în oameni. Au aruncat pe pod un pacheţel cu o bombă lacrimogenă, care a explodat. După o jumătate de oră tabul care fusese acolo s-a întors înapoi, iar lumea a început să arunce cu pietre în el. Au mai aruncat două bombe din acelea, care au explodat la capul podului. Colega mea mi-a zis din nou, să plecăm, iar eu i-am zis că “ nu plec de-aicea nici dacă mă omoară ”.

Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Lungu Doru

Mărturie de la Revoluție

Stadion

Mă numesc Lungu Doru. Pe 16 dec. am venit din Arad, când am aflat de fapt ce se întâmplă în Timişoara. Cinstit, prea mult nu am băgat de seamă ce se întâmpla. De-aici începe partea “ frumoasă ”. ... Ne-am dus, pe lângă Sala Olimpia, la o familie de prieteni. Tatăl d-nei era colonel de securitate. A venit vorba de începutul de Revoluţie, că se trage, că mor oameni. În Piaţa Traian erau tancuri, era foc, iar noi- bărbaţii- ca să facem pe deştepţii, am zis “ hai să vedem şi noi ce se întâmplă în Timişoara ”, şi am mers cu acest prieten şi cu încă un ins în Giroc...ne-am dus în faţa stadionului, căci nevastă-mea şi cu cea mică vroiau să vedem ce se întâmplă. Ne-am dus acolo, iar fiică-mea, care era ţinută de mână şi de mine, şi de nevastă-mea, a căzut jos şi i-a curs puţin sânge din gură. Eu am crezut că s-a împiedicat şi a căzut, iar pe moment m-am răstit la nevastă-mea, spunându-i că “ n-o ţii bine de mână ”.

Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Mariș Daniel

Mărturie de la Revoluție

Calea Girocului

Mă numesc Mariş Daniel. În ziua de 17 dec., luni, eu împreună cu mai mulţi prieteni, foşti colegi de şcoală, am fost până în centru şi am venit înapoi. Am fost miraţi de câtă lume era prin oraş, apoi am ajuns în Calea Girocului- pe la ora 6. Drumul era blocat de un troleibuz, la capătul unde întoarce 15 şi un număr de 4 tancuri erau blocate, neputând să intre pe Calea Girocului, spre unitate. Acest vecin care locuieşte la etajul 3, i-a spus tatălui meu “ vino la mine, ascultăm Europa liberă şi auzim ce se mai întâmplă ”, dar tata i-a zis să se ducă, căci va veni şi el. În loc să se ducă la vecin, tata a coborât în stradă. Eu şi cu fratele meu am fost trimişi în casă şi ne-am dus pe balcon. Pe şosea erau soldaţi, maşini, tancuri şi n-am auzit când s-a spus “ retrageţi-vă spre scări, că altfel tragem ”. Vecinii din scară au dat să intre în scară, dar tatăl meu a rămas ultimul şi imediat după ce s-a auzit somaţia s-a tras. ...S-a văzut o umbră picând. Pe moment eu n-am văzut nimic, dar mama mi-a spus “ vezi că tatăl tău a căzut ”. Am rămas nehotărât.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în aprilie 1997, cu Daniel MARIŞ
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Mioc Marius

Mărturie de la Revoluție

Piața Maria

M-am născut în Timişoara în 1968. Pe data de 16 decembrie am auzit că s-a adunat lume în Piaţa Maria. Era un zvon căruia nu i-am dat prea mare importanţă. Am luat tramvaiul şi când am ajuns în Piaţa Maria am văzut că este lume adunată. Mi-am amintit de ceea ce ştiam dinainte şi am coborât. Era după ora 8 seara. Am fost alungaţi până lângă podul care merge în centru- din Piaţa Maria. .

Gară

O bătrână mi-a spus du-te în gară,căci acolo e multă lume, aşa că am luat-o spre gară. Am spus prin gară şi când am ieşit am ieşit din gară- văd că fug după mine doi miliţieni. Fug şi eu, dar până la urmă îmi ies şi-n faţă nişte miliţieni, iar până la urmă am fost prins. Am fost dus într-o clădire pe Bdul Republicii...După asta m-au dus la Inspectoratul de miliţie, unde erau şi alţi arestaţi.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în aprilie 1997, cu Marius MIOC
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Mureșan Dumitru

Mărturie de la Revoluție

Piața Operei

Mă numesc Mureşan Dumitru. În data de 15 decembrie am fost ca toată lumera din Timişoara am fost şi eu în Piaţa Maria să văd ce se întâmplă. Pe data de 19 decembrie am ieşit în oraş. În oraş se scandau tot felul de lozinci: "Jos dictatura!" "Jos Ceauşescu!" "Vrem libertate!" "Vrem altă viaţă, vrem un trai mai bun!" Erau grupuri şi grupuri. Eram în faţa Operei. Era un coşmar, mai ales noaptea. Pe data de 20 decembrie am plecat de acasă ca să ajung în Centru. Când am ajuns în Piaţa Operei a trebuit să merg târâş căci la Magazinul Bega se trăgea non stop, zburau gloanţele de ziceai că sunt albine. Am mai fost cu încă un băiat pe care nu îl cunosc bine, ne-am întâlnit pe traseu. Când am ajuns în Piaţa Operei se trăgea de mama focului acolo. Am reuşit şi m-am băgat sub pasaj şi acolo am stat până dimineaţă, când am plecat acasă să ne odihnim. Pe urmă dimineaţa iarăşi ne-am întors. Eu am fost rănit în data de 24 la ora 11 şi 20. Eram pe Bulevardul Leontin Sălăjan în filtru.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara în 19.04.97 cu Dumitru MUREŞAN
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Orban Traian

Mărturie de la Revoluție

Hotel Continental

Mă numesc Orban Traian, m-am născut la 20 februarie 1944 la Petroşani. La 16 decembrie 1989 eram în comuna Tormac şi am auzit seara că în Timişoara au loc manifestaţii împotriva puterii comuniste. A doua zi la amiază la telefon, pentru că locuiam la sediul CAP-ului din localitate, am aflat că este chemat la telefon un domn Stanciu Pompiliu, era procuror. Am ajuns în jurul orelor 14, în zona hotelului Continental. Tot în zonă, lucru care m-a surprins, erau cordoane de militari în termen cu arma în mână, în zona dintre hotelul Continental şi Banca Naţională iar în partea opusă, dinspre Bastion, erau cordoane de miliţieni cu căşti, scuturi şi bastoane. În zonă, înspre Poşta Judeţeană am văzut nişte tancuri şi taburi militare care staţionau.

Piața Libertăţii

..Ne-am întors înapoi, tot în faţa garnizoanei unde înainte de ora 17, au ieşit din garnizoana militară trei civili cu pistoale şi trei bărbaţi îmbrăcaţi în mantale militare cu căciuli şi cu automate în mână. În acelaşi moment am fost împuşcat în picior, înainte de ora 17.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în 4 aprilie 1997, cu Traian ORBAN
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Rotaru Octavian

Mărturie de la Revoluție

Consiliul Popular

Mă numesc Rotaru Octavian Nicolae. Pe data de 17 decembrie 1989 fiind la bunica mea, împreună cu prietenul meu Ene Dănuţ am plecat spre Centrul oraşului să ne alăturăm demonstranţilor, care îşi cereau drepturile. În Centru împreună cu ceilalţi ne-am îndreptat spre Consiliul Popular, care era împânzit de soldaţi. Primul rând de la bordură fiind compus din soldaţi cu căşti şi scuturi albe. Ţin să spun că după aprecierea mea erau soldaţi ai Armatei, deoarece feţele lor nu păreau a avea mai mult de 18, 20 de ani.

Podul Decebal

Ne-am îndreptat înspre Neptun ca să traversăm podul pentru a putea ieşi în Centru. Eram cam la 20 de metri de soldaţi şi fără ca aceştia să ne someze, să strige ceva sau să spună ceva au început să tragă în cer. Au deschis direct focul asupra noastră. Pe deasupra mea văzând cum picau ca seceraţi oamenii, care încă nu se aruncaseră pe jos. După aproximativ zece secunde de la începerea rafalei am simţit o arsură ceva de nedescris în picior. M-au împuşcat.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara, cu Nicolae Octavian ROTARU.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Sciadei Doru

Mărturie de la Revoluție

Podul Mihai Viteazul

Mă numesc Sciadei Doru. Sunt născut la 11 octombrie 1963. În data de 16 decembrie am plecat de acasă din Zona Soarelui. În acea după-masă de la Complexul Studenţesc am continuat să mergem spre Catedrală cu coloana de studenţi care s-a format acolo, căreia i s-a alăturat persoane de diverse categorii sociale din oraş. Ajungând pe Podul Mihai Viteazul, îndreptându-mă spre Catedrală la un moment dat am fost opriţi de un cordon de militari care erau în dreptul Catedralei. Fără somaţii aparente au început să tragă asupra noastră...am eliberat şoseaua şi ne-am retras pe trotuare. Lângă mine a fost împuşcată o femeie mortal. Şi cu ocazia asta s-a dispersat grupul, care era format.

Calea Girocului

Am ajuns acasă de unde am plecat în Calea Girocului. În Calea Girocului erau formate două cordoane militare, unul din dreptul alimentarei cu faţa înspre oraş, iar în dreptul cofetăriei un alt cordon cu faţa spre Giroc. Cordonul din faţa alimentarei a început să înainteze înspre oraş trăgând mereu deasupra capetelor noastre. În această situaţie am fugit şi am intrat în casa scărilor. Nu am reuşit să urc scările, iar lângă mine o femeie a fost împuşcată în picior. În momentul în care m-am aplecat să o ridic pe femeie, ce a păţit nu ştiu. Unde exact a fost împuşcată, nu ştiu, am simţit şi eu o lovitură în piciorul stâng.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara cu Doru SCIADEI.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Tăut Teodor

Mărturie de la Revoluție

Consiliul Popular

Mă numesc Teodot Tăut. În timpul evenimentelor din decembrie 1989 îmi amintesc cele două zile de 16 decembrie şi 17 decembrie 1989, care au fost pentru mine mai mult decât fatale, pentru că în seara de 16 decembrie, urmărit fiind, pentru faptul că am spus grupului de tineri în mijlocul căruia mă aflam în faţa Consiliuli Judeţean să dea stema Partidului jos de pe frontispiciul clădirii şi am fost întrebat cu ce să ne urcăm...grupul de civili care a rămas, că erau deja mii, era întins de la Consiliu Judeţean până la Hotelul Continental. Când am văzut militarii cu baionetele în armă îndreptate spre popor şi l-am auzit pe acelaşi individ care m-a atenţionat cu câteva minute în urmă, că a dat ordin: "Încărcaţi arma!" Şi atuncea am zis că nu e de glumă, cu ăştia nu merge. Atunci am ieşit în faţă, am făcut trei paşi în faţă şi am strigat la ei: "Fraţilor, ostaşi nu trageţi în popor şi ei sunt fraţii voştri, poate părinţii voştri, copiii voştri. Dacă vreţi targeţi în mine!" Şi când am vrut să mă întorc în grupul meu mi s-a rupt filmul. Am fost lovit cu un pat de puşcă în cap şi după aceea am fost târât între ei, între militari. Eu eram inconştient, intrasem în comă...Plin de sânge am fost aruncat în maşină şi dus la Închisoare din Strada Popa Şapcă, pentru a-mi da îngrijirile necesare pentru a nu mă da plin de sânge acasă, crezând că sunt mort.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN la Timişoara, în 16.04.1997 cu Teodor TĂUT.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Călin Adrian

Mărturie de la Revoluție

Podul Decebal

Mă numesc Călin Adrian. Pe data de 16 dec. am lucrat până aproape seara, la ora 19, apoi am ieşit în oraş. Pe drum, în timp ce mergeam am văzut mici grupuri de oameni care strigau “ Jos Ceauşescu ”, “ Jos Securitatea ”. Duminică dimineaţa, pe 17 dec. m-am dus acasă, iar la ora 4 după-amiaza am vrut să mă duc la film, în zona Constructorul...am văzut un grup destul de mare care strigau slogane şi m-am alăturat acestui grup. În grup erau toate categoriile de oameni, inclusiv studenţi, copii. Am ajuns la Constructorul, apoi pe strada Ofcea, apoi la şoseaua ce duce la Fabrica de bere, în zona Parcului Copiilor. Am ajuns la intersecţia V.Pârvan cu drumul care duce la Podul Decebal. Deşi era întuneric, am văzut că podul era barat de soldaţi şi de taburi. Am înaintat, căci nu ne era frică de ce se va întâmpla. Am luat nişte pietre de jos şi am spus că voi arunca cu ele în caz că se leagă de mine. Au început însă să tragă foc de avertisment, după care au tras foc continuu. Am început să fugim şi am simţit o arsură la antebraţul stâng şi ceva cald pe mână. Pe lângă mine îi vedeam pe cei care fuseseră împuşcaţi în picior, în mână sau chiar mortal.

Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Călin Marius

Mărturie de la Revoluție

Calea Buziașului

Mă numesc Marius Călin şi m-am născut în Timişoara, pe 6 iunie 1966. În prezent sunt pensionar... Sâmbătă, pe 16 dec. ’89, venind de la lucru- lucram pe calea Buziaşului- erau blocate tramvaiele. Pe drum era un şanţ în care am văzut un om mort. Am vrut să văd ce s-a întâmplat cu el, dar cei care mai erau cu mine mi-au spus să nu mă duc, căci “ nu ştiu ce se întâmpla în oraş? Eu habar n-aveam.A doua zi,când să merg la lucru, la fabrică, nu circula nimic şi am rămas acasă, căci nimeni nu mergea la lucru.

Piața Traian

Era sâmbătă după-amiază. Am trecut prin parc, iar în staţia de tramvai Parcul Poporului-era un tramvai incendiat şi erau oamenii adunaţi. Am ajuns aproape de Piaţa Traian şi acolo era un tanc. Oamenii dădeau cu pietre în el şi i-au spart rezervoarele.Dispeceratul din Piaţa Traian era devastat. În Calea Lugojului - când am ajuns- era linişte.

Calea Girocului

S-au auzit focuri de armă dinspre Calea Girocului şi m-am gândit c-o ieşit armata. Am ajuns la blocul unde locuiam. Erau doi oameni care stăteau după un chioşc de ziare, iar unul îmi spune să stau jos, căci altfel voi fi împuşcat, căci mai fuseseră împuşcaţi câţiva. Mie nu-mi venea să cred, aşa că am intrat în casă. Pe la ora 6 seara se auzeau zgomote de tancuri. Am ieşit afară şi am văzut că un tanc a făcut praf o maşină. A venit la mine- puţin mai târziu- un prieten de-al meu, care mi-a spussă mergem în oraş. Un autobuz era pus perpendicular- în Calea Girocului- ca să blocheze tancurile.

Podul Mihai Vitezul

Dinspre Catedrală a venit un om care se ţinea cu mâinile de burtă şi spunea că l-au împuşcat. Se striga “ Jos papucarul “, “ Jos comuniştii ”, “ Jos dictatura ”. Am ajuns la pod şi l-am trecut. Ne-am ţinut de braţe- să nu ne împrăştiem. Am ajuns la 20-30 metri de capătul podului şi a început să se tragă. Am închis ochii, căci m-am speriat. Când am deschis ochii am văzut că toţi erau căzuţi şi că într-adevăr se trage cu gloanţe adevărate, aşa că am sărit şi eu pe burtă, dar în cădere m-a prins un glonţ. Nu ştiu cât timp am stat cu capul în pământ, oricum până s-au oprit focurile de armă. Am dus mâna spre burtă şi am simţit că e o gaură şi că sângerez. M-am rostogolit şi m-am ascuns sub un brad din spatele Catedralei.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în aprilie 1997, cu Marius CĂLIN
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Coșovan Constantin

Mărturie de la Revoluție

Podul Mihai Vitezul

Mă numesc Cosovan Constantin. În ziua de 17 eram ofiţer de serviciu pe institut. Când am ieşit în stradă am constatat că în faţa Spitalului de Ortopedie erau câteva sute de oameni întinşi pe jos, răniţi, în jurul orei 20,30 când lumea a fost fugărită din centru şi mergând spre domiciliu erau urmăriţi, hăituiţi şi pe laterale împuşcaţi. Starea asta am interceptat-o pe Bulevardul Mihai Viteazul când am urmărit cum au fost alungaţi din centru spre Piaţa Bălcescu câteva mii de oameni, mai mult sau mai puţin turbulenţi, din care, din când în când, câte unul, doi cădea. Aceştia căzuţi erau adunaţi şi aduşi la Spitalul de Ortopedie de-aici de pe Mihai Viteazul. Către orele 22 nu mai puteam circula pe stradă. Cei răniţi erau interogaţi în stilul de atunci, li se lua datele şi se comunica prin staţie la o bază. Către orele 23 am ajuns către domiciliu, în partea opusă a oraşului, cu frică şi emoţii să nu mă împuşte cineva. De peste tot se trăgea. Peste urmele de sânge a venit o ploaie mare care a spălat şi-a liniştit pe undeva şi pe oameni şi a ajutat şi forţele de ordine spălând de sânge caldarâmul.

Interviu realizat de Adrian Onica la Timişoara în mai 1997, cu Constantin COȘOVAN.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Bânciu Ioan

Mărturie de la Revoluție

Podul Decebal

Mă numesc Bânciu Ioan, vicepreşedinte la Asociaţia Memorialul Revoluţiei. O să mărturisesc despre participarea mea la Revoluţie, împreună cu familia mea. În data de 16-17 dec. 1989, când a izbucnit Revoluţia la Timişoara, oamenii au fost foarte entuziasmaţi pentru a schimba ceva. Au ieşit în stradă masiv şi s-au manifestat în toate zonele Timişoarei, pe toate străzile. Despre mine şi soţia mea pot spune că pe data de 16 dec. nu am participat la Maria, la pastorul L. Tökes, unde a început Revoluţia. Noi am trecut numai cu tramvaiul şi am văzut că acolo sunt oameni. În dimineaţa zilei de 17 dec., când am aflat ce s-a întâmplat în noaptea care trecuse, nu am putut să ne abţinem şi am ieşit pe străzile Timişorii... grupul din Complex a luat-o apoi din nou înspre Centru, iar soţia mi-a zis:” Nelule, nu ar fi mai bine să mergem acasă ?! ”, pentru că noi mergeam în sens opus locuinţei noastre... Am ajuns apoi pe V. Pârvan şi la Podul Decebal, pe străduţa care separă Parcul Poporului de Canalul Bega...au început să se tragă, de data asta nu cu gloanţe oarbe şi, fără nici o somaţie , au tras în plin. Iar în acea zi se încheie cu soţia mea care a decedat în Revoluţie.

Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în data de 4 aprilie 1997 cu Ioan BÂNCIU.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Kreştian Elena

Mărturie de la Revoluție

Mă numesc Kreştian Elena. Am fost profesoară, iar acum sunt pensionară. Familia mea, ca multe altele, a fost atinsă de evenimentele din 1989. Fostul meu soţ, Albert Kreştian a fost împuşcat în Bucureşti, pe strada Lemnea, pe 27 dec. 1989, în jurul orei 11. Pe 31 dec. a fost înmormântat la Cimitirul Eroilor din Bucureşti, dar are o placă şi la Cimitirul Eroilor din Timişoara.



Interviu realizat de Roxana Pătraşcu, la Timişoara, în aprilie, cu Elena KREŞTIAN
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur

Silaşi Livia

Mărturie de la Revoluție

Mă numesc Silaşi Livia. Eu nu am fost aici la Revoluţie. Am fost în Ungaria, dar am văzut în fiecare seară o oră la televizor despre Revoluţie. A arătat ce tragedie este aici şi câţi morţi sunt. Sunt casete aşa de bine înregistrate că se vede cine a tras şi omul care a lovit. Astfel adevărul se poate dovedi. Eu am venit acasă în 30 martie 1990, pentru că am avut un servici. Nu am putut veni mai repede, căci am avut contract până atunci. M-am întors legal în ţară ca să cresc copiii. Când am venit aicea toţi mi-au spus că a fost o tragedie mare, şi toţi se aşteaptă la bine. Au trecut şapte ani şi nu se poate spune că ţara noastră a progresat. Nu s-a făcut nimic. Eu nu fac politică. Întrucât eu nu am fost la Revoluţie, mi-au spus alţii că la Spitalul Judeţean au fost căraţi morţii cu sutele. La noi la Asociaţia 17 decembrie sunt înregistraţi 42 de morţi.

Interviu realizat de Ramona ARDELEAN, la Timişoara în 16. 04.1997 cu Livia SILAŞI.
Sursa: Arhiva BCUT/Colectia de istorie orala. Coordonator Smaranda Vultur